Anul 2024, muncitoresc, a început pe 3 Ianuarie urmând ca pe 5 Ianuarie să avem deja prima zi liberă, asta pentru că politica companiei la care lucrez prevede ca sărbătorile ce pică în weekend să fie recompensate cu zile libere în timpul săptămânii. Și cum pe 6-7 Ianuarie au fost Boboteaza și Sf. Ion, ne-am ales cu zilele de vineri și luni libere, ocazie bună de a face o drumeție în weekendul extins.

Destinația aleasă pentru drumeție a fost Piatra Mare, un masiv din Munții Bârsei, din care mai face parte și masivul Postăvarul. Vârful Piatra Mare se află la înălțimea de 1844 de metri și oferă o panoramă largă asupra orașului Brașov și a munților din jur: Bucegi, Ciucaș, Postăvaru. Denumirea de Piatra Mare are sens dacă muntele este văzut din Brașov, întrucât versantul nordic este cel stâncos, cel sudic fiind pășune alpină. E deja o tradiție să facem o drumeție, iarna, pe Piatra Mare: traseul este potrivit de lung pentru o zi scurtă de iarnă, e umblat astfel ca poteca este bătută și nu prezintă zone dificile sau expuse.

Pentru drumeţie am ales ziua de sâmbătă care a coincis cu ziua de Bobotează. Dacă Boboteaza și cu al ei ger au creat o vorbă în popor ce denotă un frig năprasnic, de data aceasta însă temperaturile la baza muntelui au fost pozitive, variind între 10 grade pe traseu și 3 grade pe vârf.

Am plecat, așadar, cu clasica „noapte în cap” – a se înțelege 6 dimineața, din București și am ajuns, într-un timp record pentru valea Prahovei, în 2h30min, la Dâmbul Morii, startul traseului. Dacă inițial voiam să urcăm pe lângă canionul 7 Scări, ce este închis iarna, am ajuns să urcăm pe drumul familiar, asta după ce ne-am văitat de urcarea abruptă de pe traseul inițial.

Drumul familiar este cel mai comun traseu pentru urcat în Piatra Mare. Dintre traseele disponibile din zona Dâmbul Morii, este cel mai domol, traseul fiind mai lung, dar cu pantă mai lină. Până la cabana, indicatorul anunță 2h45m, timp pe care îl facem și noi, un grup de 8 persoane, cu tot cu pauze și poze. Suntem mirați de lipsa zăpezii pe care o găsim mai sus de 1300m altitudine, începând cu Poiana Baciului. Tot aici este și „celebrul” brad natural împodobit cu globuri tot timpul anului.

La cabana Piatra Mare suntem întâmpinați de 3 măgari folosiți de personalul cabanei să transporte marfă/alimente din oraș sus pe munte. Au și un ATV, dar pentru lucruri mai grele sau voluminoase folosesc măgarii, mai ecologici, 4×4 și nu se strică. Încercăm să mâncăm câte ceva dar suntem în continuu întrerupți de măgarii ce atentează la merindele noastre, mai răi ca niște câini pofticioși.

De la cabana până pe vârf mai facem 30-40 min. Chiar dacă poteca era acoperită cu zăpadă, am mers ușor, fără să alunecăm, zăpada nefiind înghețată. Ba chiar e mai accesibil traseul iarna, pentru că nivelează poteca ascunzând pietrele și bolovanii dedesubt.

Ajunși în creastă, suntem întâmpinați de un vânticel tăios, care ne face să ne punem niște geci de vânt, dar și de o priveliște de poveste asupra Bucegilor. Facem poză cu vârful Piatra Mare și începem să coborâm înapoi spre cabană, cu mini colțarii în picioare, pentru a nu fi surprinși de eventuala gheață.

Facem cale întoarsă pe același drum familiar până la intersecția cu poteca țiganilor, marcată cu bulină albastră urmată de bulină roșie. Optăm să coborâm pe această potecă marcată, pentru a face un circuit, traseul terminându-se tot la Dâmbul Morii. Pentru că orele erau deja înaintate, ajungem să mergem ultima jumătate de oră la lumina frontalei.

Si astfel se termină drumeția în Piatra Mare, un traseu de 18 km și 1200 m de urcat. De aici urmează lungul drum de întoarcere în București, pe care îl parcugem pe DN1A: Cheia – Valenii de Munte pentru că DN1 își reluase rolul de parcare publică.