În afară de o tură de MTB la Urlați, anul acesta am pedalat doar prin sau pe lângă București, așa că se făcuse vremea de un traseu mai serios pentru a testa noua bicicletă, electrică de data asta, achiziționată în iarnă.

La Tabla Buții, am mai fost pe traseul clasic cu plecare din localitatea Chiojdu dar am vrut un traseu nou. După o documentare online am găsit un traseu pe https://muntii-nostri.ro/ , de tip circuit, care pleacă din Măneciu (PH), urcă la Tabla Buții și Vf. lui Crai, după care coboară tot in Măneciu. Și la dus și la întors se trece pe barajul Măneciu și era cât pe ce să facem o baie în lac la cât de cald era și plini de praf ne-am întors. În total 50km cu 1300m de urcat pe drum forestier pietruit.

Dacă la Chiojdu se găsește Casa cu Blazoane, celebra casă traditională, renovată, ce este tipărită pe spatele bancotei de 10lei, la Tabla Buții a fost un punct vamal între Transilvania și Țara Românească. Se văd, încă, ruinele zidurilor și a fostului amplasament – sursa.

Traseul l-am inceput de la barajul Măneciu, după care urcăm Muchia Tăleajanului, pe drum forestier pietruit și prăfos. Tot aici este și un prim punct de belvedere al traseului spre lacul de acumulare. Drumul forestier apoi coboară în valea Tăleajanului unde, la scurt timp, pe dreapta, trecem pe lângă cascada Schinda.

Ajungem apoi în valea Poiana Stânii, unde sunt foarte multe pensiuni/case de vacanța off-grid (noroc cu panourile fotovoltaice) și ceva mașini care vin din Cheia. Până în pasul Boncuta (1078m) traseul urcă lejer, însă de aici până în pasul Tabla Buții (1326m) se urcă susținut, pe lungimea a 2km, cu pante chiar și de 22% însoțite de șanțuri făcute de tractor și mașini 4×4.

Tot în zona pasului Boncuța ne-am întâlnit și cu un ursulache. L-am speriat, în prima faza, deși era gălăgie de la biciclete și s-a urcat într-un copac: l-am auzit cum își testa ghearele pe scoarța copacului. După ce s-a convins că nu avem nimic cu el, s-a dat jos, a luat-o prin pădure și ne-a ieșit la vreo 50-100m în față, în drum. S-a uitat la noi și a zbughit-o în pădure. A fost prima întâlnire cu ursul în sălbăticie și oricât încercam să îmi imaginez cum va fi, realitatea a depășit orice imaginație, dar am respectat protocolul: ne-am dat jos de pe biciclete, ne-am întors puțin din drum pentru a crea distanță față de animal și am așteptat făcând doar zgomot conversațional. Am continuat apoi drumul punând muzică pe telefon, nu sunt fan, dar a ajutat puțin la moral, fiind cam singuri și fără semnal gsm.

Ajunsi la Tabla Buții, ne odihnim la foișor, unde era umbră si racoare datorita brizei dar și a norului apărut strategic la ora amiezii. Trecem „vama” și mergem să luam apă de la izvorul aflat langă cimitirul eroilor din primul război mondial.

Traseul continuă pe creastă spre Vf. lui Crai (1472m) pe un drum destul de bolovanos. Față de alte ture, câinii de stână nu ne-au deranjat, doar unul mai zelos a ținut neapărat să ne dea jos de pe bicicletă.

De aici incolo, până în Măneciu, sunt 15km de coborare, pe același drum cu pietre și plin de praf care ne limitează viteza de deplasare, dar ne dă ocazia să admiram peisajul.

Ne-am întors înapoi în Măneciu, impresionat de autonomia bicicletei și de noile capabilități de a urca cam orice nu depășește limitele fizicii. Și da, a scos untul din mine pentru că cu cât dai mai energic la pedale cu atâta ai și asistență mai mare și implicit ești motivat să continui în ritm susținut.